Descriere
Curs Specialist AML UE în Combatere Spalare Bani si Finantarii Terorismului a fost lansat în Aprilie 2022, fiind un raspuns la necesitatea conformarii organizatilor la preverderile impuse de Legea 129/2019 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum Legea 315/2021 si Directiva (UE) 2018/843 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, precum și de modificare a Directivelor 2009/138/CE și 2013/36/UE
La final, în urma unei evaluări finale care se realizează online, absolvenții cursului DPO primesc Certificatul de Absolvire (nu diploma de participare) și Suplimentul descriptiv (ce dovedește competențele dobândite), eliberat în co-tutelă de Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” realizată împreună cu Academia Română, precum și cu suportul tehnic și logistic al Euro Market – Elmarcont srl.
Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart”, realizată împreună cu Academia Română, şi cu amabilul sprijin în favoarea internaționalizării noilor abordări educaționale din partea Ministerului Educației și Cercetării și că Fundația EUROLINK – Casa Europei, care a inițiat-o, este și Membră a Rețelei European Network for Education and Training (Germania).
Academia Română (instituție fondată inițial în 1866, sub numele de Societatea Academică Română) este și o prestigioasă instituție de învățământ care, alături de Ministerul Educației, este abilitată prin lege să organizeze cursuri de formare de tip postuniversitar. Conform reglementărilor educaționale în vigoare, prin Legea nr 596/2001, Academia Română, prin cele 30 de institute naționale de cercetare, este abilitată să organizeze atât studii avansate, cât și școli doctorale/post-doctorale, care sunt astfel recunoscute și pe plan european.
Drept recunoaștere pe plan internațional, Academia Română a fost desemnată drept unicul reprezentant instituțional al României în cadrul International Science Council (Paris) – Consiliul Internațional pentru Știință.
Certificatele de Absolvire, cu anexa detaliată a modulelor și modalitatea de evaluare, sunt eliberate de Catedra Internațională Onorifică „Jean Bart” în sprijinul Strategie UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD) – fondată de Fundația EUROLINK-Casa Europei în parteneriat cu Academia Română prin Centrul de Biodiversitate „Acad. David DAVIDESCU”. De asemenea, alături de CLDR România, CIO-SUERD ”Jean Bart” este reprezentată în cadrul Consiliului Consultativ SUERD de pe lângă Ministerul Afacerilor Externe.
Prin urmare, vă invităm să vă formați și specializați persoana desemnată ca Ofiter Responsabil AML – Expert AML EU Combatere Spalare Bani si Finantarii Terorismului, ce reprezintă un program de formare continuă, instruire, perfecționare, responsabilizare și analiză pentru certificarea personalului desemnat pe această poziție.
Până în prezent, peste 1000 de persoane din sectorul privat si public au absolvit deja cursurile Catedrei Internationale Onorifice Jean Bart în diverse centre universitare din țară și îșî desfășoară activitatea pe baza competențelor dobândite prin urmarea acestor cursuri.
Grup țintă Curs Specialist AML UE în Combatere Spalare Bani si Finantarii Terorismului
Curs Specialist AML UE în Combatere Spalare Bani si Finantarii Terorismului este conceput pentru persoanele din cadrul entităților raportoare care au responsabilități în aplicarea și respectarea prevederilor legale în materie, brokeriii sau persoanele care activează în domeniul financiar și asigurare – reasigurare, persoanele care au responsabilități în controlul intern al unei societăți, persoanele care își desfășoară activitatea în compartimentul economic/financiar al unei oranizații, auditorilor, consultanților sau altor persoane cu calități profesionale similare.
Recomandăm ca persoanele cheie din organizatii, precum si personalul responsabil de departamentul financiar să urmeze Curs Specialist AML UE în Combatere Spalare Bani si Finantarii Terorismului pentru a putea asigura o procesare corespunzătoare a capitalului organizatiei și asupra tranzacțiilor existente.
Amintim faptul ca fiecare organizatie care inregistreaza tranzactii care depasesc suma de 10.000 Euro, chiar si daca o singura data, are obligatia de a Raporta catre ONSavea un Responsabil AML specializat care sa supravegheze tranzatia, si dupa caz, sa o raporteze.
Legea nr. 129/2019 conține obligații destul de stricte și serioase pentru entitățile raportoare, iar sancțiunile pentru nerespectare pot ajunge pentru persoanele juridice la procent din cifra de afaceri (10% din veniturile totale raportate la perioada fiscală încheiată, anterioară datei întocmirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, plus 90.000 Lei, 120.000 Lei sau 150.000 Lei, în funcție de natura contravenției)
Organizatii cu raspundere de raportare catre ONPCSB:
Prevederile din Art. 5 din Legea nr. 129/2019 indică categoriile de organizații care intra sub incidența acesteia
- instituţiile de credit persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor de credit persoane juridice străine;
- instituţiile financiare persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor financiare persoane juridice străine;
- administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu şi pentru fondurile de pensii private pe care le administrează, cu excepţia caselor de pensii ocupaţionale profesionale;
- furnizorii de servicii de jocuri de noroc;
- auditorii, experţii contabili şi contabilii autorizaţi, cenzorii, persoanele care acordă consultanţă fiscală, financiară, de afaceri sau contabilă;
- notarii publici, avocaţii, executorii judecătoreşti şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistenţă pentru întocmirea sau perfectarea de operaţiuni pentru clienţii lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acţiuni sau părţi sociale ori elemente ale fondului de comerţ, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau a altor bunuri ale clienţilor, operaţiuni sau tranzacţii care implică o sumă de bani sau un transfer de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcţionării sau administrării unei societăţi; constituirea, administrarea ori conducerea unor astfel de societăţi, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum şi în cazul în care participă în numele sau pentru clienţii lor în orice operaţiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile;
- furnizorii de servicii pentru societăţi sau fiducii, alţii decât cei prevăzuţi la lit. e) şi f);
- agenţii imobiliari; și
- alte entităţi şi persoane fizice care comercializează, în calitate de profesionişti, bunuri sau prestează servicii, în măsura în care efectuează tranzacţii în numerar a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 Euro, indiferent dacă tranzacţia se execută printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni care au o legătură între ele.
Altfel spus, entităţi raportoare care intră sub incidenţa Legii 129/2019, cu modificările și completările ulterioare, conform art. 5 alin (1) trebuie sa faca dovada instruirii in vederea prevenirii si combaterii spalii banilor si finantarii terorismului:
- Executori judecătorești înregistrați la Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România
- Reprezentanții persoanelor juridice care activează în domeniul dezvoltării imobiliare
- Reprezentanții persoanelor juridice care activează în domeniul comercializării /intermedierii comercializării/depozitării obiectelor de artă, inclusiv prin intermediul zonelor libere
- Avocați înregistrați la barourile Uniunii Naționale a Barourilor din România
- Reprezentanții prestatorilor serviciilor de plată
- Consultanți pentru afaceri și management, cod CAEN 7022
- Case de amanet – instituţii financiare nebancare înscrise în Registrul de evidenţă al Băncii Naţionale a României
- Cazinouri (furnizori de servicii de jocuri de noroc licenţiaţi de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc)
- Societati de investitii financiare
- Consultanţi fiscali înregistraţi la Camera Consultanţilor Fiscali
- Experţi contabili şi contabili autorizaţi înregistraţi la Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România
- Practicieni în insolvenţă înregistraţi la Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă
- Agenţii imobiliare
- Cazinouri, loterii si jocuri de tip slot-machine din afara cazinourilor (o parte din furnizorii de servicii de jocuri de noroc licenţiaţi de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc);
- Furnizori de servicii poştale care prestează servicii de plată
- Case de schimb valutar autorizate de Ministerul Finanţelor
- Institutii financiare nebancare aflate in supravegherea BNR
- Evaluatori autorizaţi înregistraţi la ANEVAR
- Entităţi care desfăşoară efectiv activităţile menţionate la art. 5 alin. (1) lit. e) din Lege conform codului CAEN 7022 – consultanta pentru afaceri si management
- Furnizori de portofele digitale si furnizori de servicii de schimb între monede virtuale şi monede fiduciare autorizaţi/înregistraţi de MF
- Notari publici înregistraţi la UNNPR – inscrierile se fac prin intermediul Institutului Notarial Roman
- Auditori financiari înregistraţi la CAFR
- Dezvoltatori imobiliari
- Executori judecătoreşti înregistraţi la UNEJR
- Prestatori de servicii de plata
- Persoane care comercializează opere de artă sau care acţionează ca intermediari în comerţul de opere de artă / persoanele care depozitează sau comercializează opere de artă sau care acţionează ca intermediari în comerţul cu opere de artă, atunci când această activitate este desfăşurată în zone libere
- Avocaţi înregistraţi în barourile UNBR
- Societati de asigurare / reasigurare
IMPORTANT: Conform obligațiilor izvorâte din prevederile Regulamentului ASF nr. 13/2019, entitățile reglementate asigură formarea profesională continuă privind tehnicile de prevenire și combatere a SB/FT a persoanelor desemnate să asigure poziția de ofițer de conformitate SB/FT sau persoana desemnata SB/FT ori de câte ori este nevoie, însă nu mai târziu de un interval de 2 ani.
Așa cum se poate constata, în rândul acestor categorii de organizații, există două care pot crea confuzie, respectiv cele indicate la lit. g) și i).
Furnizorii de servicii pentru societăți și fiducii se înțelege, conform art. 2 lit. l) din Legea nr. 129/2019, orice persoană fizică sau juridică ce prestează cu titlu profesional oricare dintre următoarele servicii pentru terţi:
- constituie societăţi sau alte persoane juridice;
- exercită funcţia de director ori administrator al unei societăţi sau are calitatea de asociat al unei societăţi de persoane sau al unei asocieri în participaţie ori o calitate similară în cadrul altor persoane juridice sau intermediază ca o altă persoană să exercite aceste funcţii ori calităţi;
- furnizează un sediu social, un domiciliu ales sau orice alt serviciu legat de o societate sau orice altă persoană juridică ori construcţie juridică similară;
- exercită calitatea de fiduciar într-o fiducie sau într-o construcţie similară acesteia sau intermediază ca o altă persoană să exercite această calitate;
- acţionează sau intermediază ca o altă persoană să acţioneze ca acţionar pentru o persoană juridică, alta decât o societate ale cărei acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată care este supusă unor cerinţe de publicitate în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene sau cu standarde fixate la nivel internaţional.
Spicuim din cuprinsul Curs Specialist AML UE în Combatere Spalare Bani si Finantarii Terorismului
- masuri de implementat la nivel de organizatie pentru prevenire si combaterea spalarii banilor si respectarii Legii nr. 129/2019
- studii de caz
- intrebari si raspunsuri
- depistarea tentativelor de spalare de bani
- implicatii in companiile de asigurare – reasigurare si brokeraj
- implicatii in sistemele financiare clasice
- implicatii in tranzactiile online
- implicatii in utilizarea criptomonedelor
- organisme nationale si internationale
- legislatie aplicabila
- exemple si jurisprudenta
Durata de desfășurare Curs Specialist AML UE în Combatere Spalare Bani si Finantarii Terorismului
Cursul se desfasoara in sistem ONLINE, iar accesul la platforma este 24/24 timp de 6 LUNI, incepand cu data activarii contului de utilizator!
Estimam ca acest curs poate fi parcurs într-un interval cuprins între 3 și 5 zile.
Participantilor li se pune la dispozitie un cont de acces la suportul de curs, imediat ce va fi activat contul in platforma de e-learning.
Cursurile se pot parcurge sau descărca efectiv atunci când cursantul are disponibilitate, chiar dacă este acasă, la serviciu sau în altă parte, chiar dacă este o sărbătoare legală sau dacă este noapte. Dupa ce acesta a parcurs materia pusă la dispoziție de organizatori, cursantul va completa formularul de evaluare.
Dacă cursantul nu a răspuns corect la minim 7 întrebări, nu este o problemă, acesta putând completa formularul de evaluare de maxim 3 ori. Chiar dacă a încheiat etapa de evaluare, cursantul are în continuare acces la platformă și materialele NOI care vor fi încărcate îne platforma.
Astfel, cursantul va putea urma cursul într-un interval cuprins între 3 zile și 6 luni, în funcție de timpul alocat cursului și puterea să de absorție.
Înscriere & grupe noi de cursanți la Curs Specialist AML UE în Combatere Spalare Bani si Finantarii Terorismului
În fiecare săptămână se organizează grupe noi pentru cursul Curs Specialist AML EU în Combatere Spalare Bani si Finantarii Terorismului.
Certificare finala pentru Curs Specialist AML UE în Combatere Spalare Bani si Finantarii Terorismului
Curs Specialist AML UE în Combatere Spalare Bani si Finantarii Terorismului se desfășoara online care poate fi condensat pe durata a trei zile, incluzând evaluarea online a asimilării cunoștințelor. La finalul cursului, participanții vor primi un CERTIFICAT DE INSTRUIRE (nu diplomă de participare) și Anexa de Studii – Supliment Descriptiv care certifică instruirea persoanelor vizate.
Din lipsa acută de timp a participantilor și pentru a menține costurile cât mai reduse, au fost excluse sesiunile live și astfel nu am mai limitat cursanții la anumite intervale orare, permițându-le sa acceseze și să parcurgă materia conform disponibilității agendei fiecăruia.
Costuri de participare la Curs Specialist AML UE în Combatere Spalare Bani si Finantarii Terorismului
Costul cursului reprezintă Taxa de înscriere, participare și emiterea Certificatului si Suplimentului descriptiv.