Publicat pe

Academia Dunăreană a Inovării Integrale – o platformă pentru internaţionalizarea educaţiei şi antreprenoriatului

În contextul seriei de conferinţe, susţinute succesiv în centrele universitare Cluj Napoca, Timişoara şi Craiova, organizate sub genericul „REGIONAL DANUBE STRATEGY SUMMIT”, Catedra Internaţională Onorifică „Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), proiect fondat de Fundaţia EUROLINK-Casa Europei în parteneriat cu Academia Română (2012), alături de Asociaţia CLDR, membră a Consiliului Oraşelor şi Regiunilor Dunării (CoDCR, Viena), organizaţie europeană care a pus bazele Reţelei Comisarilor Dunăreni (Budapesta, octombrie 2017), a fost lansată noua ofertă pentru anul academic 2018-2019 de cursuri inter-disciplinare on-line şi studii strategice avansate ce se vor derula sub auspiciile proiectului educaţional „Academia Dunăreană a Inovării Integrale”, ale cărei baze au fost puse, în parteneriat cu Danubius Academic Consortium (DAC), cu ocazia Dialogului Financiar Dunărean, ca proiect prezentat şi selectat cu sprijinul DG REGIO- Comisia Europeană (Bratislava, Banca Naţională a Slovaciei – 2016).

Scopul central al Academiei Dunărene a Inovării Integrale este acela de a crea o platformă complexă de educaţie şi business, destinată să rezolve în mod concret probleme societale complexe la scară macro-regională, să implice întreaga comunitate în căutarea a cât mai multe răspunsuri orientate spre stabilitate şi perspectivă vizionară şi să întărească în cele din urmă o nouă identitate dunăreană comună.

Citește mai mult de la sursa:
Agerpres