Până la intrarea completă în vigoare a Regulamentului UE pentru Protecţia Datelor Personale – GDPR 679/2016, a mai rămas un interval de timp foarte scurt. Noul Regulament deschide un mod efectiv de desfăşurare a activităţii tuturor instituţiilor şi organizaţiilor din sectorul public, precum şi din mediul privat, privind gestionarea datelor cu caracter personal pe care le deţin.
Acest nou cadrul este din start valabil în mod unitar pentru toate Statele Membre UE, aşadar şi în România, şi a fost conceput în mod expres pentru a consolida şi unifica drepturile de confidenţialitate în mediul online şi pentru mai buna protejare a datelor personale ale tuturor cetăţenilor din Uniunea Europeană. În plan practic, GDPR impune de acum desemnarea a cel puţin unui Responsabil cu Protecţia Datelor cu Caracter Personal (DPO – Data Protection Officer – Ofiţer Protecţia Datelor), în situaţia în care se colectează şi/sau se procesează date cu caracter personal. Acest DPO devine o persoană-cheie şi cu un grad ridicat de autonomie şi responsabilitate în cadrul oricărei organizaţii care are de-a face cu operaţiuni de prelucrare a datelor şi cu asigurarea protecţiei acestor date.
În acest context, Catedra Internaţională Onorifică „Jean Bart” (CIO-SUERD), proiect fondat de Fundaţia EUROLINK-Casa Europei în parteneriat cu Centrul de Biodiversitate al Academiei Române şi Departamentul de Formare şi Consiliere al Asociaţiei CLDR România, membră a Consiliului Oraşelor şi Regiunilor Dunării (CoDCR, Viena) au considerat oportun să inaugureze, cu sprijinul tehnic şi logistic al Euro Market Solutions, primul program de formare şi sprijin la nivel naţional pentru protecţia datelor cu caracter personal, formarea profesională implicită şi asigurarea bunei implementări/externalizări a procesului respectiv.
Conferinţa de lansare a avut loc în data de 19 februarie 2018, la Biblioteca Academiei Române, cu participarea şi amabilul sprijin al următoarelor instituţii/personalităţi: Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – Oana Luisa DUMITRU – Şeful Biroului Relaţii Internaţionale; Academia Română, Secţia de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei – Dr. ing. Viorel GAFTEA – Secretar Ştiinţific; Preşedintele Consiliului Consultativ IT&C, Ion VACIU – Director „Comunicaţii Mobile”; RENAR – Prof. Gheorghe DUDA – Vicepreşedinte CLDR; CIO-SUERD – Sever AVRAM – Coordonator General. Au fost prezenţi, de asemenea, reprezentanţi ai unor importante organisme mass-media: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, TVH, Privesc.eu, Comunicaţii Mobile.
Întrucât orice posibilă încălcare a cerinţelor Regulamentului GDPR este supusă unui regim de sancţiuni financiare cu amenzi de până la 4% din cifra globală de afaceri, precum şi pentru a se evita alte penalităţi, invitaţii au recomandat o evaluare temeinică a situaţiei interne din fiecare instituţie sau companie şi au prezentat cele două componente ale iniţiativei lansate: cursul online DPO, cu o structură în 6 module, condensată pe durata a două zile, incluzând evaluarea online a asimilării cunoştinţelor şi emiterea Certificatului de Absolvire; componenta de asistenţă în implementare/externalizare şi de susţinere a comunităţilor locale şi consiliilor judeţene.
Informaţii suplimentare pot fi solicitate Secretariatului Tehnic CIO-SUERD la tel./fax: 021.2304997; e-mail: info@houseofeurope.ro sau pot fi consultate pe siteurile: CursDpo.ro